(SCROLL DOWN FOR ENGLISH)
De ce time-out-ul (trimisul copilului în camera sa singur, sau orice fel de pedeapsă) pare să meargă – și de ce asta nu este un lucru bun
Să ne imaginăm că al tău/vostru copil de 4 ani are un tantrum pentru că i-ai spus să își strângă jucăriile. Îl trimiți în camera lui să se calmeze, iar după câteva minute revine mai calm și face ce i-ai cerut în primul rând. “A funcționat!”, te gândești. Dar ce s-a întâmplat de fapt? A învățat copilul ceva din această întâmplare? Ce a înțeles el, de fapt?
Tehnicile behavioriste, precum time-out-ul, ignorarea copilului (deprivarea de atenția și dragostea părintelui), izolarea – par a avea un efect imediat asupra comportamentului copilului: lăsat singur, el plânge până adoarme, după ce este pedepsit cu deprivarea de atenție sau afecțiune, se comportă frumos, adică pe placul adulților. Însă acest “succes” ascunde o realitate tristă: copilul nu învață. Copilul cedează.
De ce? Pentru că instinctul lui de supraviețuire știe un singur adevăr esențial: fără conexiunea sa cu persoanele de atașament, este pierdut. Așa că este dispus să facă orice pentru a recupera acea conexiune – chiar dacă asta înseamnă să-și pună propriile nevoi pe locul 2, să își ascundă emoțiile, să fie inautentic. De cele mai multe ori, asta este reacția copiilor mai mici. Dar de aceea ajungem deseori să vedem că după ce cresc și își formează relații de atașament și față de prieteni, parcă nu le mai pasă de pedepse.
Când un copil este obedient după ce a fost izolat, nu înseamnă că a învățat să își gestioneze emoțiile într-un mod sănătos, sau că a învățat ceva util din asta. Înseamnă doar că teama de a pierde legătura cu părintele lui este mai puternică decât orice altceva (în acel moment sau în acea etapă a vieții). A învățat să-și ascundă nevoile. Este ca și cum am aplica un plasture peste o rană infectată: nu mai vedem rana, dar este tot acolo, tot doare. Comportamentul problematic dispare, dar în interiorul copilului se formează o rană.
Conexiunea este necesară pentru ca cei mici să se dezvolte optim (puteți citi despre observațiile lui Bowlby și Robertson aici și mai multe despre teoria atașamentului). Copiii cresc sănătos nu prin control și constrângere, ci prin relații calde, limite predictibile, într-un mediu sigur.
Ce putem face atunci?
Să nu folosim deprivarea de conexiune ca instrument de control al copiilor. Să citim despre ce implică parenting-ul bazat pe atașament. Copilul care se simte conectat cu adulții din viața sa (chiar și unul), care se simte în siguranță își va dori să se comporte bine și va reuși de cele mai multe ori. Desigur, ca oricine altcineva, va mai greși, va mai avea emoții puternice și va avea nevoie de un adult alături, dar cu siguranță atașamentul ajută. Copiii ajung în timp să se comporte tot mai bine, pe măsură ce înțeleg mai multe despre limite și creierul lor se maturizează, nu din teamă, nu din supunere.
Da, pedepsele “funcționează” pe moment. Dar cu ce preț? Comportamentul modificat prin izolare și deprivare de afecțiune nu ar trebui să fie țelul nostru, al părinților. Copiii nu trebuie dresați, ci iubiți și tratați cu empatie și respect, învățați că pot fi autentici în preajma noastră
Te invit ca data viitoare când o tehnică behavioristă pare să “meargă”, întreabă-te: pentru cine funcționează? De ce pare să funcționeze? Ce învață copilul din experiență?
– – –
Pachetul special Cooperare fără pedepse este acum la preț redus: -20%
Acest pachet este creat special pentru părinții care doresc să evite utilizarea pedepselor, dar nu știu cum altfel să comunice eficient cu copiii lor.
Ce Conține Pachetul?
1. E-book: Programul de somn, perioadele de veghe și orele biologice de somn – de Andreea Bădulescu: acest e-book te va ajuta să înțelegi mai bine nevoile de somn ale copilului tău și să navighezi prin informațiile contradictorii.
2. Curs Online: Strategii pentru a gestiona comportamentele agresive – de Ilinca Sadoveanu: acest curs este perfect pentru părinții care doresc să abordeze comportamentele agresive ale copiilor lor fără a recurge la pedepse. Vei învăța cum să gestionezi situațiile dificile și să construiești o relație bazată pe cooperare și respect reciproc.
3. Ghid PDF: De ce pedepsele nu funcționează și ce să faci în schimb – de Ilinca Sadoveanu: descoperă de ce pedepsele și recompensele pot eroda relația dintre părinte și copil și ce alternative ai pentru a naviga prin comportamentele dificile.
4. Curs Gratuit: Cum gestionăm cu blândețe situațiile dificile cu micuții noștri: acest mini-curs te va ghida pas cu pas prin metode de a gestiona cu blândețe și calm situațiile dificile, ajutându-te să te conectezi mai bine cu copilul tău și să menții limitele stabilite.
Află dacă acest pachet te poate ajuta. Citește mai multe aici: https://shop.grumpydumpling.com/b/pedepse
When “Efficient Parenting Techniques” are actually Damaging
Let’s imagine that your 4-year-old child has a tantrum because you told them to put away their toys. You send them to their room to calm down, and after a few minutes they return calmer and do what you asked them to do in the first place. “It worked!” you think. But what actually happened? Did the child learn something from this? What did they actually understand from all of it?
Behaviorist techniques, such as timeout, ignoring the child (deprivation of the parent’s attention and love), isolation – seem to have an immediate effect on the child’s behavior: left alone, a child cries until they fall asleep; after being punished with deprivation of attention or affection, they behave nicely, meaning in a way that pleases adults. However, this “success” hides a sad reality: the child doesn’t learn. The child surrenders, gives up.
Why? Because their survival instinct knows one essential truth: without the connection to their attachment figures, they are lost. So they are willing to do anything to regain that connection – even if it means putting their own needs second, hiding their emotions, being inauthentic.
When a child is obedient after being isolated, it doesn’t mean they’ve learned to manage their emotions in a healthy way, or that they’ve learned something useful from it. It only means that the fear of losing connection with their parent is stronger than anything else (at that point in time). They’ve learned to hide their needs. It’s like putting a bandage over an infected wound: we no longer see the wound, but it’s still there, still hurting. The problematic behavior disappears, but inside the child a wound is forming, pulsating.
Connection is necessary for children to develop optimally (you can read about Bowlby and Robertson’s observations here and about attachment theory all over the internet). Children grow up healthy not through control and constraint, but through warm relationships, predictable boundaries, while in a safe environment.
What can we do as parents?
Let’s not use deprivation of connection as a tool to control children. Let’s read about what attachment-based parenting involves. A child who feels connected with the adults in their life (even just one), who feels safe, will want to behave well and will succeed most of the time. Of course, like anyone else, they will make mistakes, they will have strong emotions and will need an adult by their side, but certainly attachment helps. Children eventually learn to behave better and better, as they understand more about boundaries and their brain matures, not out of fear, not out of submission.
Yes, punishments “work” in the moment. But at what cost? Behavior modified through isolation and deprivation of affection should not be our goal as parents. Children should not be trained, but loved and treated with empathy and respect, taught that they can be authentic around us.
I invite you next time when a behaviorist technique seems to “work,” to ask yourself: for whom does it work? Why does it seem to work? What does the child learn from the experience?