(SCROLL DOWN FOR ENGLISH)
Rareori întâlnesc părinți care știu cum să se joace cu copiii lor. Și prin joacă, nu mă refer la activități senzoriale pregătite cu grijă de adulți (deși pentru unii copii și părinți acestea sunt modalitatea preferată de conectare și nu e deloc rău), ci la acele momente când se distrează cu cei mici, glumesc, râd, se… prostesc. Dar acestea ajută la conectare, nu necesită pregătire (adică mult timp!) și pot rezolva în cele din urmă multe dintre problemele de cooperare ale copiilor. În ghidul pentru părinți și educatori “Cum să ajungi la cooperare folosind joaca – Playful Parenting“, vin cu multe astfel de idei simple, ca să nu trebuiască să le inventezi singur. Îți voi oferi:
idei de jocuri și glume potrivite pentru momentele de conectare
idei de jocuri pentru rutinele zilnice, precum mersul la baie, rutina
de dimineață, rutina de seară (și spălatul pe dinți), strânsul
jucăriilor și altele- alte idei de la care tu să pornești atunci când vrei să inventezi prorpiile jocuri hazlii
Nu toți părinții știu să se joace cu copiii. Nu tuturor ne vine natural, poate pentru că a trecut mult de când am fost și noi copii la rândul nostru, poate pentru că am crescut într-un mediu în care părinții noștri sau adulții din viețile noastre nu se jucau cu noi (și avem impresia că joaca este treaba copiilor), poate pentru că suntem copleșiți de multe alte lucruri de pe lista noastră de TO DO și nu avem energia necesară să fim jucăuși, poate pentru că ne simțim stângaci încercând să ne prostim și să ne distrăm cu ai noștri copii. Alții preferă să disciplineze utilizând pedepse sau recompense, pentru că se tem să nu fie (sau să fie percepuți ca fiind) prea permisivi.
Partea bună este că nu avem nevoie de timp suplimentar pentru a fi jucăuși. Nici de prea multă creativitate. Joaca poate chiar să ne scutească de lupte de putere, tantrumuri, negocieri.
Puteți citi mai multe despre acest ghidul Cum să ajungi la cooperare folosind joaca – Playful Parenting aici: https://shop.grumpydumpling.com/b/cooperare-prin-joaca
Dar de ce ajută să fim jucăuși?
Conform lui Dr. Daniel Siegel, un motiv pentru care acest tip de joacă și umorul pot fi eficiente cu cei mici este pentru că al nostru creier iubește noutatea. Dacă îi poți prezenta creierului ceva la care nu se aștepta, aceasta îi va capta atenția. Acest lucru are sens dintr-o perspectivă evolutivă: ceva care diferă de ceea ce vedem de obicei ne va stârni automat interesul. Asta se întâmplă deoarece mai demult, aveam nevoie să fim atenți la toate sunetele din jurul nostru, pentru propria siguranță/supraviețuite. Atenția noastră se îndrepta imediat către sunetele sau mișcările neașteptate din tufișuri, pentru că puteau veni de la animale sălbatice ce stăteau la pândă.
Când îi spui copilului pe același ton să își strângă jucăriile, apoi îi reamintești după două minute în exact același fel să le strângă, apoi iar în două…you get the point. Nu va reacționa. De aceea, unii părinți ajung să își piardă răbdarea și să ridice tonul. Asta îi aduce pe copil și pe părinte într-o stare de dysregulation. Dacă, însă, părintele intră în cameră cu spatele și face beep până dă de o jucărie? Copilul își va ridica privirea, cu siguranță. Când părintele îi are atenția, poate să îi spună (folosind o voce de robot, bineînțeles): robotul de aspirat jucăriile s-a stricat. Nu mai știe cum să le aspire.Are nevoie de ajutor. Beep! Umorul și joaca pot fi atât de eficiente! Copiii vor fi mult mai receptivi dacă glumim și ne prostim. Și asta ne va scuti de lupte de putere și ne vor întări relația.
Mai jos aveți alte câteva idei ușor de pus în pracică:
- Copilul refuză să-și pună pantofii: În loc să te cerți, îți pui pantofii pe mâini și mergi prin casă spunând „Eu sunt gata de plecare! Tu ce mai aștepți?”
- Copilul nu vrea să se spele pe dinți: Începe să îl speli pe nas și prefă-te că nu înțelegi de ce i s-au înmuiat dinții.
- Copilul refuză să meargă la culcare, spune-i că nu trebuie să doarmă, doar să le adoarmă pe jucăriile de pluș. Dar o-o! jucăriile par năzdrăvane și fără chef de culcare. Ce ar putea funcționa? Poate dacă s-ar preface că doarme lângă ele?
- Copilul refuză să plece din parc: prefă-te că ești limuzina care îl așteaptă. Trebuie să ți se urce în cârcă, dar înainte de a porni trebuie să își ia rămas-bun de la fanii lui (prieteni, leagăn, tobogan etc.)
Dacă ți-au plăcut aceste idei, nu uita să citești despre ghidul Cum să ajungi la cooperare folosind joaca – Playful Parenting.
Încă ceva: știai că Dr. Daniel Siegel, autorul cărților Mindsight, The Whole-Brain Child, No-Drama Discipline și altele va fi prezent la Parented Fest la București? Puteți citi mai multe despre acest eveniment extraordinar aici: https://parentedfest.ro/
(IN ENGLISH BELOW)
I rarely meet parents who know how to play with their children. And by play, I don’t mean sensory activities carefully prepared by adults (although for some children and parents those are the preferred way of connecting and that’s not bad at all), but those moments when they have fun with the little ones, joke around, laugh, roughhouse, act…silly. But these latter activities help with connection, don’t require preparation (meaning lots of time!) and can eventually solve many of children’s cooperation problems.
Not all parents know how to play with children. It doesn’t come naturally to all of us, perhaps because it’s been a long time since we were children ourselves, perhaps because we grew up in an environment where our parents or the adults in our lives didn’t play with us (and we have the impression that play is children’s business), perhaps because we’re overwhelmed by many other things on our TO DO list and lack the energy to be playful, perhaps because we feel awkward trying to act silly and have fun with our children. Others discipline using punishments or rewards, because they’re afraid of being (or being perceived as being) too permissive.
The good part is that we don’t need extra time to be playful. Nor too much creativity. Play can even save us from power struggles, tantrums, and negotiations.
But why does being playful help?
According to Dr. Daniel Siegel, one reason this type of play and humor can be effective with little ones is because our brain loves novelty. If you can present the brain with something it didn’t expect, this will capture its attention. This makes sense from an evolutionary perspective: something that differs from what we usually see will automatically spark our interest. This happens because long ago, we needed to be attentive to all the sounds around us, for our own safety/survival. Our attention would immediately turn to unexpected sounds or movements in the bushes, because they could come from wild animals.
When you tell your child in the same tone to tidy up their toys, then remind them after two minutes in exactly the same way to tidy them up, then again in two minutes…you get the point. They won’t react. That’s why some parents end up losing their patience and raising their voice. This brings both child and parent into a state of dysregulation. If, however, the parent enters the room backwards and makes beeping sounds until they reach a toy? The child will definitely look up. When the parent has their attention, they can tell them (using a robot voice, of course): the toy vacuum robot is broken. It no longer knows how to vacuum toys up. It needs help. Beep! Humor and play can be so effective! Children will be much more receptive if we joke around and act silly. And this will save us from power struggles and strengthen our relationship.
Below you have a few other ideas that are easy to put into practice:
The child refuses to put on shoes: Instead of arguing, put your shoes on your hands and walk around the house saying “I’m ready to leave! What are you still waiting for?”
The child doesn’t want to brush teeth: Start brushing their nose and pretend you don’t understand why their teeth have gotten soft.
The child refuses to go to bed: Tell them they don’t have to sleep, just help their stuffed animals fall asleep. But oh-oh! the toys fool around because they’re not in the mood for bedtime. What might work? Maybe if the child pretended to sleep next to them?
The child refuses to leave the park: Pretend you’re the limousine waiting for them. They need to climb on your back, but before starting the engine they need to say goodbye to their fans (friends, swing, slide, etc.)