(SCROLL DOWN FOR ENGLISH)
Așteptările părinților sunt uneori nerealiste sau nerezonabile pentru că nu înțeleg bine etapele dezvoltării creierului copiilor.
Am văzut părinți care urlă la copii de 3 ani să se calmeze sau să înceteze cu crizele de furie. Problema e că la această vârstă, cortexul lor prefrontal (responsabil pentru autoreglare și luarea deciziilor raționale) este extrem de nedezvoltat – copiii mici pur și simplu nu au structura cerebrală necesară pentru a-și gestiona emoțiile intense fără ajutorul unui adult echilibrat.
Am văzut părinți pedepsindu-și copiii de 3 ani pentru că au atins ceva imediat după ce li s-a spus să nu o facă. Realitatea e că cei mici nu își pot inhiba impulsurile – această abilitate se dezvoltă treptat până la vârsta școlară și chiar după aceea.
Am fost martoră când unii părinți insistau ca micuții lor de 2-4 ani să împartă jucăriile. Copiii sub 3-4 ani se află într-un stadiu egocentric normal din punct de vedere al dezvoltării și încă nu înțeleg bine perspectiva altora. Pur și simplu nu pot înțelege ce simte celălalt copil pentru că ei nu vor să împartă. Desigur, putem modela comportamentele pe care le dorim, dar nu ne putem aștepta ca ei să împartă din proprie inițiativă pentru că își dau seama că alții și-ar dori jucăria lor.
Ne așteptăm ca bebeluși și copii mici să adoarmă singuri și să nu se trezească în timpul nopții. Trezirile nocturne sunt biologic normale și știm că sugarii au nevoie de contact pe timpul nopții. Auto-liniștirea e un mit.
Am văzut părinți nervoși pe copiii lor de 2-6 ani pentru că nu pot sta liniștiți cât mănâncă la restaurant. Nu ne putem aștepta de la copiii mici să stea liniștiți și să nu fie distrași de un mediu aglomerat, de zgomotele puternice, de oamenii și obiectele noi. Copiii trebuie să-și miște corpul și sunt cu adevărat curioși despre ceea ce îi înconjoară. E normal.
Am văzut părinți frustrați când copiii lor de 7-8 ani pierd lucruri sau uită să-și facă temele. Funcțiile executive se dezvoltă încet, au nevoie ca adulții să le ofere ajutor, apoi treptat să le dea din ce în ce mai multe responsabilități.
Am văzut părinți care grăbesc renunțarea la scutec înainte de 2-3 ani pentru că “copiii vecinilor au scăpat mult mai devreme”. Se frustrează pentru că ai lor copii “încă au accidente”. Majoritatea copiilor nu sunt pregătiți fiziologic până la 3 ani și fiecare copil se dezvoltă diferit. Trebuie să pornim de la observația propriului copil.
Am văzut părinți frustrați care cred că copiii lor nu vor să-i asculte. Dar dau instrucțiuni care sună așa unor copii de 2-3 ani: “Du-te sus, ia-ți hainele și rucsacul și nu uita gustarea.” Memoria de lucru e extrem de limitată – majoritatea copiilor mici pot reține doar 1-2 pași deodată.
Unii părinți devin frustrați când le-au spus copiilor “cinci minute”, dar apoi aceștia le ignoră cerințele. Percepția timpului și conceptele temporale abstracte nu se dezvoltă până la 6-7 ani. Și chiar și după această vârstă vor avea nevoie de ajutor când trebuie să încheie o activitate care le face plăcere.
Unii părinți se frustrează când copiii lor nu verbalizează ce simt, ci acționează pe baza emoțiilor. De exemplu, când un copil de trei ani își lovește fratele/sora. Creierul copiilor se dezvoltă într-un ritm foarte rapid și știu că uneori pare că pot înțelege multe, dar sunt impulsivi și nu-și pot gestiona emoțiile fără ajutorul unui adult sigur (co-reglare).
Unii părinți se supără când copiii lor nu sunt recunoscători pentru ce au. Dar asta necesită gândire abstractă care se dezvoltă treptat pe parcursul adolescenței.
Și lista ar putea continua.
Desigur că sunt vinovată și eu de unele dintre acestea. Când sunt dereglată/dysregulated, nu acționez cum ar trebui. Nimeni dintre noi nu o face. Și când se întâmplă asta, cel mai util lucru pe care îl putem face e să îmi repar greșeala și să lucrez la repararea relației. Dar a avea o înțelegere clară a dezvoltării cerebrale și a ceea ce poate face un copil de o anumită vârstă mă ajută să rămân echilibrată și să nu o iau personal când copilul meu se comportă ca… ei bine… un copil.
– – –
Pachetul special Cooperare fără pedepse este acum la preț redus: -20%
Acest pachet este creat special pentru părinții care doresc să evite utilizarea pedepselor, dar nu știu cum altfel să comunice eficient cu copiii lor.
Ce Conține Pachetul?
1. E-book: Programul de somn, perioadele de veghe și orele biologice de somn – de Andreea Bădulescu: acest e-book te va ajuta să înțelegi mai bine nevoile de somn ale copilului tău și să navighezi prin informațiile contradictorii.
2. Curs Online: Strategii pentru a gestiona comportamentele agresive – de Ilinca Sadoveanu: acest curs este perfect pentru părinții care doresc să abordeze comportamentele agresive ale copiilor lor fără a recurge la pedepse. Vei învăța cum să gestionezi situațiile dificile și să construiești o relație bazată pe cooperare și respect reciproc.
3. Ghid PDF: De ce pedepsele nu funcționează și ce să faci în schimb – de Ilinca Sadoveanu: descoperă de ce pedepsele și recompensele pot eroda relația dintre părinte și copil și ce alternative ai pentru a naviga prin comportamentele dificile.
4. Curs Gratuit: Cum gestionăm cu blândețe situațiile dificile cu micuții noștri: acest mini-curs te va ghida pas cu pas prin metode de a gestiona cu blândețe și calm situațiile dificile, ajutându-te să te conectezi mai bine cu copilul tău și să menții limitele stabilite.
Află dacă acest pachet te poate ajuta. Citește mai multe aici: https://shop.grumpydumpling.com/b/pedepse
The Consequences of Parents’ Unrealistic Expectations
Parents’ expectations are sometimes unrealistic or unreasonable because they don’t have a good grasp on science about kids’ development. There, I said it!
I’ve seen parents shouting at 3 year-olds to calm down or stop throwing a fit (aka having a tantrum). The problem with this is that at an early age, their prefrontal cortex (that’s responsible for self-regulation) is extremely underdeveloped – toddlers literally lack the brain structure to manage big emotions well without the help of a regulated adult.
I’ve seen parents punishing 3-year-olds for touching something right after being told not to. The fact is that young children can’t reliably inhibit impulses – this ability develops gradually until school age and after that.
I’ve watched parents insist that their toddlers share toys. Children under 3-4 are in a developmentally normal egocentric stage and don’t yet grasp others’ perspectives well. They simply can’t understand what the other child is feeling because they don’t want to share.
Babies and toddlers are expected to fall sleep independently and not wake the parents up. Night waking is biologically normal and we know that infants are designed to need nighttime contact. Self-soothing is a myth.
I’ve seen parents annoyed with their 2-6 y.o. kids for not being able to sit still and eat in a restaurant. Expecting young children to sit still and not be distracted by a busy environment, loud noises, and new people and objects is unrealistic. Children need to move their bodies and are genuinely curious about their surroundings. It’s normal.
I’ve seen parents getting frustrated when their 7-8 year-olds lose things or forget to do their homework. Executive function skills develop slowly, they need adults to give them some help, then gradually give them more and more responsibilities.
I’ve seen parents who rush potty training before age 2-3 because “the neighbours’ kids were trained much earlier”. They get frustrated because their kids “still have accidents.” Most children aren’t physiologically ready until 3 and all kids develop differently.
I’ve seen frustrated parents who think their kids don’t want to listen to them. But they give instructions that sound like this to their 2-3 year-olds: “Go upstairs, get your clothes and your backpack and don’t forget your snack.” Working memory is extremely limited – most toddlers can only hold 1-2 steps at a time.
Some parents get frustrated when they have given the “five minutes” warning and their preschooler seems to ignore it. Time perception and abstract temporal concepts don’t develop until age 6-7.
Some parents get frustrated with their kids for not verbalizing what they are feeling, instead of acting on their feelings. For example, when a three-year-old hits their sibling. Kids’ brains are developing at a fast pace and I know it sometimes seems that they can understand a lot, but they are impulsive and can’t handle their emotions without the help of a safe adult (co-regulation).
Some parents get upset when their kids are not grateful for what they have. But this requires abstract thinking that develops gradually through adolescence.
And the list could continue.
Of course I’m guilty of some of these. When I am dysregulated, I don’t act as I should. Neither of us do. And when that happens, the most helpful thing we can do is to fix the mistake and to work on fixing the relationship. But having a clear understanding of brain development and what a child of a certain age can do helps me stay regulated and not take it personally when my child behaves like…well…a child.