(Scroll down for English)
Cred că atunci când vine vorba de ecrane regulile stricte sau mai multe nu sunt răspunsul. Știu că mulți părinți simt nevoia să controleze totul când vine vorba de telefoane și tablete. Să le interzică accesul la ecrane copiilor lor pentru binele lor. Și înțeleg perfect.
Înțeleg de unde vine asta: cu toții știm ce efecte nocive poate avea expunerea la ecrane, cu toții am citit despre copii care au încercat să facă în realitate ce au văzut în jocuri pe calculator, sau despre fete care au fost convinse să trimită poze unor bărbați necunoscuți, sau despre copii de 6-7 ani care au avut acces la materiale violente sau nepotrivite, sau chiar am văzut copii filmați de părinți când spărgeau televizorul din cauză că li s-a spus că trebuie să îl stingă, dar știm și ce efecte poate avea expunerea la ecrane asupra hormonilor: a somnului, a reglării emoționale, a capacității de concentrare, a funcțiilor executive.
Dar iată ce am realizat: copiii sunt deștepți. Foarte deștepți. Și dacă vor vrea, vor reuși să aibă acces la informații online pe care tu le-ai ținut departe: vor găsi un prieten cu telefon cu acces la internet, poate chiar telefonul tău deblocat într-un moment în care nu ești atent. Nu vei putea fi lângă copilul tău tot timpul pentru a preveni asta – vorbesc aici despre copiii de vârstă școlară, dar știu că sunt mulți copii preșcolari care deja au acces la telefon fără supervizare.
Ce putem face?
Să îi învățăm despre pericolele din mediul online și cum să procedeze dacă sunt puși în fața unui material nepotrivit, cum să recunoască așa numitele red flags.
Dar și să construim capacitate internă. Să realizeze ei atunci când corpul lor a avut parte de prea mult timp în fața ecranelor și să aibă un uneltele necesare și capacitatea să se oprească. Adică exact ce încercăm să facem noi, adulții, pentru a folosi ecranele cu cap.
Noi cât de bine ne oprim din scroll-ul fără sens? Câte seri am petrecut pe telefon fără să vrem cu adevărat asta? Dacă nouă, adulților, ne vine greu, de ce ne așteptăm ca un copil să o poată face fără probleme sau fără să îl învățăm cum? Dacă noi ne pierdem vremea cu postări stupide despre nimicuri, de ce ne așteptăm ca ei să nu o facă?
Așa că, primul pas este să lucrăm la propriul mod în care utilizăm telefoanele și tehnologia. Apoi, să facem acest efort vizibil copiilor noștri. Să stăm deseori lângă ei și să vorbim deschis: “Și eu uneori intru pe telefon și uit de timp, deși știu că aș fi mai bucuroasă făcând altceva. Uite ce fac eu ca să mă opresc: când ajung acasă, îmi pun telefonul pe silențios și îl las în hol, ca să nu fiu tentată să îmi verific mesajele.”, “Nu folosesc telefonul sau ecranele la masă, pentru că îmi distrage atenția de la lucrurile cu adevărat importante: conversațiile cu familia și mâncarea bună.”
Ajută și să vorbim despre cum ne simțim noi după o oră petrecută vizionând un film vs. o oră de hârjoneală și joacă afară (cum se simte corpul și mintea). Să îi întrebăm pe ei cum se simt după o oră de Minecraft, față de o oră de joacă cu prietenii. Să îi ajutăm să observe ei înșiși ce le face bine și ce nu.Trebuie să le arătăm că ecranele nu sunt o prioritate în casele și familiile noastre. Înainte de a alege să ne petrecem timpul în fața device-urilor, să ne facem obiceiul să ne întrebăm:
- am petrecut timp afară astăzi?
- ne-am ocupat de treburi, teme etc.?
- am petrecut timp unii cu alții, față în față?
Dacă răspunsul este nu, probabil că încă nu este timpul potrivit.
Trebuie să îi învățăm să folosească ecranele în siguranță. Nu să le fie frică de ele, nu să se ascundă, ci să știe cum să navigheze, ce să facă când văd ceva nepotrivit, cum arată o relație online sănătoasă față de una toxică. Și toate astea le vor face explorând mediul online alături de noi. Dacă îi ținem departe de orice fel de tehnologie până la 13-16 ani iar apoi le dăm acces liber la ea va fi mult mai rău, pentru că nu vor fi învățat toate aceste lecții necesare.
Cred că o relație sănătoasă cu ecranele se construiește nu prin control, ci prin conversație.
Pentru că am multe postări pe Instagram pe acest subiect, m-am gândit să mai adun din informații aici, în acest articol. Ca tu să le poți avea doar la un click distanță. De asemenea, îmi propun să mai scriu și un PDF despre ecrane și limite, iar când va fi disponibil voi posta linkul aici. Sper ca toate aceste informații să vă fie folositoare!
Copilul tău cere mereu să se uite la desene, iar apoi refuză să oprească televizorul când s-a uitat prea mult?
Când eram mici, ne jucam parcă mai tot timpul afară, în spatele blocului. Îmi amintesc cu drag de cum ne jucam cu tubermanele, cum ne jucam de-a magazinul și vindeam pietre pe care le plăteam cu frunze, ne cățăram în copacii din curte, prindeam gândaci și râme cărora le construiam căsuțe de pământ. Hihi, da, am făcut din astea. Dar, odată ce am început școala, am ajuns să avem tot mai puțin timp de joacă și tot mai mult pentru teme. Pe deasupra, televizoarele deveniseră mai bune și mai ieftine, așa că treptat timpul de joacă petrecut în spatele blocului a fost înlocuit cu timp petrecut făcând teme cu televizorul pornit în fundal.
Vreau ca fetița noastră să aibă o copilărie cu mai mult timp pentru joacă și mai puțin pentru jocuri pe telefon, cu mai mult timp pentru prieteni, mai puțin pentru televizor, deși realizez că este mult mai greu acum din această privință. Sunt copii de 6 ani care deja se joacă pe tabletă sau care se uită zilnic la televizor. Și pe măsură ce fetița noastră va crește, va fi tot mai greu să facem lucrurile decât va vedea la cei din jur. Dar încercăm și vom încerca.
Cum?
- atunci când va vrea să se uite la ceva, folosim calculatorul (televizor nu avem), pentru că ecranele mai mari, pe care copilul nu le mânuiește sunt mai potrivite (studiile arată că copiii nu sunt atât de absorbiți de lumea aceea când nu țin un ecran mic în mână). Modul în care un copil interacționează fizic cu un ecran contează, nu doar conținutul programului urmărit sau durata. Când un copil ține un telefon sau o tabletă în mână, se întâmplă câteva lucruri: 1. ecranul e în zona lui de control, ce duce la un sentiment de „cufundare” în lumea virtuală, 2. Distanța față de ochi e mică — ceea ce intensifică experiența și îl face mai puțin conștient de ceea ce se întâmplă în jurul său. În schimb, pe un ecran mare (TV, monitor), la distanță, copilul nu devine absorbit de ceea ce vizionează. Nici nu interacționează direct cu ecranul, așa că este mai detașat, pasiv. Îi este mai ușor să se oprească și să comunice cu tine.
- ne uităm împreună la desene sau filme, pentru că așa este o activitate prin care ne conectăm cu ea și astfel avem și subiecte comune de discuție și de joacă. De multe ori, după ce vedem o emisiune despre animale ne luăm animalele Schleich și vorbim despre ce am învățat sau ne imaginăm scenarii care continuă povestea pe care am văzut-o. La fel cu desenele animate: când îi plăcea Patrula cățelușilor, am printat și laminat personajele, ca după un episod sau după ce citeam o carte să putem pune în scenă ceea ce am văzut.
- alegem cu mare atenție conținutul programelor, iar dacă suntem lângă ea îi putem explica și anumite lucruri care ni se par nepotrivite. Au fost desene la care voia să se uite pentru că se uitau și alți copii din clasă, dar după un episod am ajuns la concluzia că nu erau potrivite – personajele se luptau, erau multe explozii, sunete puternice, imagini care se schimbau foarte repede, așa că am decis că putem citi cărțile cu acele personaje, dar că nu ne vom uita.
- tipul de desene/emisiuni: optăm pentru cele mai liniștite, lente, relaxante, precum emisiuni despre animale, desene în care acțiunea este mai lentă (se poate pune video-ul la viteză mai mică, 0,75%-0,90%, se poate schimba în general din dreapta videoului, dar depinde de platformă). Desigur, mesajul contează și el. Din păcate, nu am multe exemple, pentru că nu ne prea uităm, dar și atunci când vizionăm ceva este de multe ori în finlandeză. Ne place Bluey și Stella și Sami (acestea din urmă nu cred că sunt și în limba română).
- noi ne uităm mereu împreună cu ea prima dată, ca să o ajutăm să înțeleagă mesajul și să ne asigurăm că este unul potrivit. Apoi, dacă se va uita singură, poate viziona aceleași episoade.
- vorbim despre efectele ecranelor în momentele de conectare (nu ca să îi reproșăm că nu vrea să stingă televizorul): luăm deseori cărți despre acest subiect de la bibliotecă.
Stabilim limite clare când vine vorba despre cât ne uităm și la ce – am vorbit despre astea și în cursul gratuit Cum gestionăm cu blândețe situațiile dificile cu micuții noștri, dar pe scurt le menționez și aici:
1. stabilește limita înainte să înceapă să se uite la televizor. Acesta este un moment în care copilul este calm și poate asculta regulile cu atenție.
2. formulează clar limita, ceva ce copilul poate înțelege (nu câte minute, ci câte episoade).
3. nu trebuie să rugăm copilul să oprească televizorul, ci îi amintim limita stabilită și îl stingem noi, dacă nu o face singur. Fără să ne enervăm, pentru că înțelegem (cred eu) că este un lucru dificil pentru un copil mic.
4. dacă facem ceva frumos împreună după aceea, s-ar putea să fie chiar mai ușor.
Iar dacă toate acestea devin rutină, copilul nu va mai încerca să negocieze după ce se va obișnui.
Și un reminder: Este mai ușor să oprești un copil care s-a uitat 20 de minute la televizor, decât unul care s-a uitat o oră. Este mai bine pentru copil să aibă acces la ecran în intervale scurte, cu pauze între ele. Așa, poate să facă o pauză de mișcare, 2-5 genuflexiuni, o gură de apă rece etc. Acestea ajută la reglarea sistemului nervos.
PS: Nu înseamnă că dacă al tău copil se joacă pe telefon sau se uită la televizor ești un părinte mai puțin bun. Iei deciziile cele mai bune pentru tine și familia ta, utilizând resursele pe care voi le aveți. Contextul fiecărei familii este diferit. Nu îi putem judeca pe alții pentru deciziile pe care le iau pentru propriii copii, în special atunci când nu cunoaștem motivele din spatele acestora. Cunosc părinți care lucrează doar câteva ore pe săptămână și ai căror copii sunt la grădiniță până după 16:00. Cunosc și părinți care lucrează de acasă și au copii de 2-3 ani care nu merg la grădiniță. Nu au aceleași resurse și disponibilitate pe care le avem noi. De cele mai multe ori, părinții care apelează des la ecrane o fac de nevoie.
Dacă vă interesează acest subiect, puteți asculta și live-ul pe care l-am avut pe Instagram cu Patricia Ferent: https://www.instagram.com/p/C_fUBSzIcEw/
Iar dacă vrei să afli când postez resursa PDF despre expunerea la ecrane, nu uita să te abonezi la blogul meu, www.grumpydumpling.com.
(In English below)
Controversial Opinion, but I think that We Shouldn’t Keep Kids away from Screens
I believe that when it comes to screens, strict rules or more rules are not always the answer. I know many parents feel the need to control everything when it comes to phones and tablets — to ban their children from screens for their own good. And I completely understand.
I understand where that comes from: we all know the harmful effects screen exposure can have, we’ve all read about children who tried to recreate in real life what they had seen in video games, or about girls who were tricked into sending photos to strangers, or about 6-7 year olds who accessed violent or inappropriate content — we’ve even seen children filmed by their parents smashing the TV because they were told to turn it off. But we also know what screen exposure can do to hormones: to sleep, emotional regulation, the ability to concentrate, and executive functions.
But here’s what I’ve come to realize: children are smart. Very smart. And if they want to, they will find a way to access online content you’ve kept from them — they’ll find a friend with a phone connected to the internet, or maybe take your own unlocked phone in an careless moment. You cannot be by your child’s side every single moment to prevent this — and I’m talking here about school-age children, though I know there are many preschoolers who already have unsupervised access to phones.
So what can we do?
We can teach them about the dangers of the online world and how to handle encountering inappropriate content, how to recognize so-called red flags.
But also build internal capacity. Help them recognize when their body has had too much screen time, and give them the tools to stop. Which is exactly what we, as adults, are trying to do in order to use screens mindfully.
How well do we stop ourselves from mindless scrolling? How many evenings have we spent on our phones without really wanting to? If we, as adults, find it hard, why do we expect a child to manage it effortlessly — or without being taught how? If we waste time on pointless posts about nothing, why do we expect them not to?
So the first step is to work on our own relationship with phones and technology. Then to make that effort visible to our children. To sit with them often and speak openly: “I sometimes pick up my phone and lose track of time too, even though I know I’d be happier doing something else. Here’s what I do to stop: when I get home, I put my phone on silent and leave it in the hallway so I’m not tempted to check my messages.” Or: “I don’t use my phone or screens at the dinner table, because it distracts me from the things that truly matter: conversations with family and good food.“
It also helps to talk about how we feel after an hour spent watching a film versus an hour of playing and roughhousing outside (how the body and mind feel). To ask them how they feel after an hour of Minecraft compared to an hour playing with friends with real toys. To help them notice for themselves what does them good and what doesn’t.
We need to show them that screens are not a priority in our homes and families. Before choosing to spend time in front of devices, make a habit of asking yourselves:
- Have we spent time outside today?
- Have we taken care of chores, homework, etc.?
- Have we spent time together, face to face?
If the answer is no, it’s probably not the right time yet.
We need to teach them to use screens safely. Not to fear them, not to hide, but to know what to do when they see something inappropriate, what a healthy online relationship looks like versus a toxic one. And they’ll learn all of this by exploring the online world alongside us. If we keep them away from all technology until they’re 13-16 and then give them free access, it will be far worse, because they won’t have learned the necessary lessons along the way.
I believe a healthy relationship with screens is built not through control, but through conversation.