Nașterea fetiței mele a fost cel mai frumos eveniment din viața mea. A fost teribil de greu, dar ce a venit după a fost și mai greu.
Minunat, dar înfricoșător.
Uimitor, dar greu.
Cu momente de fericire maximă, dar apoi altele de anxietate cum nu mai simțisem până atunci în viața mea.
M-am simțit cea mai norocoasă mamă, dar în același timp cea mai singură persoană.
Treptat, ne-am ajustat vieții în trei fără ajutor, ne-am creat rutine (asta după primele cinci luni), ne-am mai liniștit și am realizat că este timpul să mă regăsesc pe mine, nu doar pe mama din mine.
Sunt un people-pleaser. Nu mă laud cu asta, este un defect mare. Am învățat să pun nevoile altora înaintea nevoilor mele, chiar și când nu ar trebui să fac asta. De aceea, procesul acesta mi-a fost atât de greu: nu știam să cer, dar știam să dau. Nu știam să îmi fac nevoile cunoscute, dar le vedeam pe ale altora și mă întrebam de ce ei nu le văd pe ale mele. Trăiam pentru alții (don’t get me wrong…este bine să fii acolo cu toată ființa pentru puiul tău care are nevoie doar de tine, dar pe măsură ce crește, ai nevoie să faci și lucruri pentru tine), dar nu pentru mine.
Pe atunci nu știam de mom rage, nu știam că mai sunt și alte mame care treceau prin ce treceam eu. Mă credeam specială. 🙂 Am avut noroc că am dat peste niște resurse care mi-au deschis ochii. Nu doar atât…comunitatea de mămici de aici de pe Instagram m-a ajutat! Pentru că la început aveam foarte puțin timp pentru mine, nu îmi permiteam să merg la cafenea, să mă întâlnesc cu prietenele, să fac sport afară din casă. Dar pe Instagram reușeam să petrec 5-10 minute când dormea E. sau când mergeam la toaletă. :)) Sper că nu-s singura care-și duce telefonul cu ea.
Vă mai las aici niște idei și resurse care m-au ajutat să înțeleg ce să fac și ce simt. Sper să vă ajute și pe voi!
- Când simt frustrarea aceea, furia, trebuie să găsesc timp pentru mine. Trebuie să fac ce mă liniștește, ce mă readuce cu picioarele pe pământ. Furia nu trebuie ascunsă, ținută pentru noi, dar trebuie exprimată într-un mod sănătos. Dr. Becky Kennedy face deseori analogia următoare: Tu ești șoferul în mașină, iar furia este doar pasagerul din spate. Nu o lăsa să vină pe scaunul tău și să îți ia volanul.
- Atunci când ne simțim epuizate, frustrate pe alții, când simțim că noi facem mereu X și ne-am săturat, suntem reactive. Trebuie să facem ceva pentru noi, să ne simțim mai bine, pentru ca apoi să rezolvăm probleme și să le propunem soluții partenerilor de viață. La fel cum ne dorim să procedăm când copiii noștri au emoții puternice, nu-i așa? Înainte de toate, încercăm să respirăm adânc, sau să facem un exercițiu de grounding, apoi intervenim. Having said that…să nu credeți că nu am răcnit de câteva ori la partenerul meu când eram în starea aia. Este imposibil să ne găsim mereu calmul, când suntem suprastimulați, epuizați, când nevoile noastre au fost pune pe pauză.
- Am încercat să îmi exprim nevoile înainte ca acestea să devină apăsătoare. Să vă dau un exemplu: E. voia să doarmă doar cu mine și pe mine (cute, dar uneori aveam nevoie de o clipă pentru mine), când era trează își dorea să stea doar cu mine, eu încercam să gătesc, poate mai spălam hainele și la finalul zilei simțeam că partenerul (care lucrase toată ziua) nu a făcut suficiente. Pe de altă parte, când făcea scurte pauze de la lucru și îmi oferea ajutorul, îi spuneam că nu este nevoie, pentru că și așa copilul plângea. Așa că am lucrat la asta: la a identifica nevoile și la a delega anumite sarcini care erau și așa comune (doar că eu nu mă puteam abține să nu le fac cât timp era el la lucru). Dar am făcut un sistem care să meargă mai bine. Am noroc că partenerul se implică în treburile casnice.
- Am citit despre furie. Am învățat că furia nu este periculoasă. Dar poate fi, dacă nu știm să o gestionăm. Furia ne spune despre noi, dă alarma atunci când trebuie să ne ascultăm corpul și nevoile. Vă recomand cu drag episodul Transformarea furiei din podcastul Epic Talk
- Vă recomand și acest episod din podcastul lui Dr. Becky Kennedy: Mom Rage with Anna Mathur
Iar despre acest subiect vom mai discuta (sper că în viitorul apropiat) și cu Oana Dascălu @oanadascalu. Abonați-vă de la acest link pentru a primi notificare când voi posta.
Când aveți nevoie să vorbiți cu cineva, sunt aici! Scrieți-mi un mesaj pe Insta la @ilinca_sadoveanu și vă răspund cu drag! Sper să pot oferi cuiva ajutor, așa cum am primit și eu la rândul meu când am avut nevoie.
Leave a Reply