(English – in Romanian below)
We are triggered by our children’s behavior. Who isn’t, right? The things that they do might not have even been that trigger-worthy if you think about it, but we often “are triggered not by the behaviour, but by our perception of that behaviour” (Gabor Mate).
When our child shouts at us, saying “I hate you!”, here are some things that we feel:
My child hates me, even if I do so many nice things for him every day. He doesn’t appreciate me.
My child shouted at me. That’s disrespectful. I need to teach him to respect me, otherwise he’ll become a disrespectful teenager, and we all know how that is.
How dare he? I would have gotten spanked, had I talked like that to my parents.
We often act to stop that undesired behaviour, but fail to see the big picture: punishing the child for the behavior won’t help our child make better choices in the future. It will stop the behavior, but not the source of the behavior.
Let’s say that you told your child that he can’t have any more chocolate. He screams “I hate you! You never let me eat sweets!” (although he JUST had four big squares of a bar). Your immediate response would be:
A. Too much chocolate can give you cavities. You can’t have more.
B. I’m the adult here and I said that you can’t have more. That’s that.
C. Okay, honey. Just one more square, and then that’s it. OK?
D. Don’t talk to me like that, I’m your mother! Go to your room now!
E. Ignore what they said and continue with the things that you were doing.
F. Calm down. You will have more chocolate tomorrow.
G. You really like chocolate. You wanted to have more. I bet you would love a mountain of chocolate. You would hike it to the top, then start eating it.
If you chose G, then you are right. But let’s see why the other options are not good:
It’s a fact, chocolate and sweets contribute to cavities. It’s not a mistake to say that to your child, but when you say it is key: when your child is already angry with you, he is in the fight-and-flight more: his brain cannot reason with you, he needs to first calm down. And he needs you to be calm and accept his feelings for that. Once calm, you can discuss rationally why sweets are not great: no vitamin, they get stuck to teeth, they have sugar which can lead you to wanting more sugar, etc.
You are the adult, and you are in charge. But telling your child translates to “I am the one telling you what you need to do. You need to do it, even though you don’t want to.” – Wouldn’t you be angry with your partner if he told you that you need to do a certain thing just because he/she thinks that’s better for you?
Once you have set a boundary, only change it if you really feel like you’ve made a mistake. And then explain to your child. But otherwise, it’s better to stick to the limit, acknowledge feelings, but not change it. Your child will understand that next time, it will be the same. Inconsistency in boundaries can leave a child confused and he will then need to test to see if “just this time” things will be different.
Sending a child to their room (aka time out), will make them angry with you. They won’t feel remorse for shouting at you, they will go to their room (if your lucky) and think about how unfair that was and they’ll plot their “revenge”.
Ignoring is not a solution either. They were angry with you and they weren’t allowed to express these feelings. Or their feelings were ignored. They will shout louder, or try to get your attention in a different way. Wouldn’t you?
Has “just calm down” ever worked for anyone? When you are frustrated or angry and a friend just tells you to calm down, you’ll probably want to smack them. It will make you furious with them too. This “just calm down” also translates with “you have no reason to be angry” (dismissing your feelings)
Acknowledge feelings and empathize, then give your child what he wants in imagination. Most kids will be a bit surprised at first, then will start imagining other funny scenarios. They know that they can’t have more, but you made them feel understood, and you didn’t dismiss their feelings.
Would you have chosen G? Would you have reacted differently? Let me know in the comments.
_______
Romanian
Suntem „declanșați” de comportamentul copiilor noștri. Cine nu este? Lucrurile pe care le fac s-ar putea să nu fi fost chiar atât de demne de o reacție mare dacă te gândești bine, dar deseori „suntem declanșați nu de comportament, ci de percepția noastră despre acel comportament” (Gabor Mate).
Când copilul nostru strigă la noi, spunând „Te urăsc!”, iată câteva lucruri pe care le simțim: 1. Copilul meu mă urăște, chiar dacă fac atâtea lucruri frumoase pentru el în fiecare zi. El nu mă apreciază.
2. Copilul meu a strigat la mine. Este lipsă de respect. Trebuie să-l învăț să mă respecte, altfel va deveni un adolescent nerespectuos.
3. Cum îndrăznește? Aș fi fost bătută dacă aș fi vorbit așa cu părinții mei. Adesea acționăm pentru a opri acel comportament nedorit, dar nu reușim să vedem imaginea de ansamblu: pedepsirea copilului pentru acest comportament nu îl va ajuta pe copilul nostru să facă alegeri mai bune în viitor. Pedeapsa va opri comportamentul, dar nu și sursa comportamentului.
Haideți să luăm un exemplu: i-ai spus copilului tău că nu mai poate mânca ciocolată. El țipă „Te urăsc! Nu mă lași niciodată să mănânc dulciuri!” (deși chiar acum a mâncat patru pătrate mari dintr-o ciocolată).
Răspunsul tău imediat ar fi:
A. Prea multa ciocolată cauzează carii. Nu poți mânca mai mult.
B. Eu sunt adultul aici și am spus că nu mai poți mânca ciocolată. Ajunge.
C. Bine, dragă. Încă un pătrat, și apoi atât. BINE?
D. Nu-mi vorbi așa, sunt mama ta! Du-te acum în camera ta!
E. Ignori ceea ce a spus și continui treburile prin casă.
F. Calmează-te! Mâine vei avea mai multă ciocolată.
G. Îți place foarte mult ciocolata. Ai fi vrut să mănânci mai mult. Pun pariu că ți-ar plăcea un munte de ciocolată. L-ai urca în vârf, apoi ai începe să-l mănânci.
Dacă ai ales G, atunci ai dreptate. Dar să vedem de ce celelalte opțiuni nu sunt bune:
A. Este un fapt, ciocolata și dulciurile contribuie la apariția cariilor. Nu este o greșeală să-i spui asta copilului tău, dar momentul în care îi spui asta este important: când copilul tău este deja supărat pe tine, el este într-o stare de fight-and-flight: creierul lui nu poate înțelege argumentele tale. Mai întâi trebuie să devină calm, apoi cortexul prefrontal poate să ia controlul și să raționalizeze. Și ai nevoie să fii calm/ă și să-i accepți sentimentele pentru asta. Odată liniștit, poți discuta rațional de ce dulciurile nu sunt grozave: fără vitamine, se lipesc de dinți, au zahăr care te poate face să vrei mai mult zahăr etc.
B. Tu ești adultul și tu ești la conducere. Dar îi spuni asta copilului tău, el înțelege: „Eu sunt cel care îți spune ce trebuie să faci. Trebuie să o faci, chiar dacă nu vrei.” – Nu ai fi supărat dacă partenerul tău ți-ar spune că trebuie să faci un anumit lucru doar pentru că el/ea crede că este mai bine pentru tine?
C. După ce ați stabilit o limită, fă schimbări doar dacă simți cu adevărat că ai făcut o greșeală. Și apoi explică-i copilului tău de ce. Dar altfel, este mai bine să ne ținem de acea limită, să descriem sentimentele, dar să nu schimbăm limita. Copilul va înțelege că data viitoare va fi la fel. Incoerența limitelor poate lăsa un copil confuz și va trebui apoi să le testeze pentru a vedea dacă „doar de această dată” lucrurile vor fi altfel.
D. Trimiterea unui copil în camera lui (aka time out), îl va face și mai nervos pe tine. Copilul nu va simți remuşcări pentru ce a făcut, va merge în camera lui (dacă ai noroc) și se va gândi cât de nedrept a fost totul PENTRU EL.
E. Nici să ignorăm nu este o soluție. Era supărat pe tine și nu a avut voie să-și exprime aceste sentimente. Sau sentimentele lui au fost ignorate. Copilul va striga mai tare sau va încerca să-ți atragă atenția într-un mod diferit.
F. „Doar calmează-te” a funcționat vreodată pentru cineva? Când ești frustrat sau furios și un prieten îți spune să te calmezi, probabil că te va înfuria. Acest „doar calmează-te” se traduce și prin „nu ai niciun motiv să fii supărat” (ignorându-ți sentimentele)
G. Denumește sentimentele și empatizează, apoi oferă copilului ceea ce își dorește în imaginație. Majoritatea copiilor vor fi puțin surprinși la început, apoi vor începe să-și imagineze alte scenarii amuzante. El știe că nu poate primi mai multă ciocolată, dar l-ai făcut să se simtă înțeles și nu i-ai respins sentimentele.
L-ai fi ales pe G? Ai fi reacționat altfel? Spune-mi în comentarii.
Leave a Reply