De-a lungul anilor, am ajutat numeroși copii să facă această tranziție, de acasă la grădiniță sau la creșă. Dar vă spun sincer un lucru: când a venit vremea să înceapă fetița mea grădinița, multe din așteptările mele se schimbaseră. M-am aflat, dintr-o dată, de cealaltă parte a porții. Și, deși până atunci îi linișteam pe părinți spunându-le că micuților le va fi mai ușor dacă nu stau părinții foarte mult cu ei în holul grădiniței, dacă nu ezită când vine momentul să își ia rămas bun, când a început fetița mea doar asta îmi doream: să nu mai vină momentul în care trebuia să îmi iau rămas bun de la ea. Dar să vă mai zic ceva: ea a mers la grădinița la care eu eram directoare și educatoare pe vremea aceea, deci știam că o voi vedea în curte, după-masa la joacă, când copiii se jucau împreună, iar educatoarele puteau să o aducă la mine oricând avea nevoie de mine. Cu toate astea, mi-a fost greu. Așa că te înțeleg în totalitate dacă ai emoții, anxietăți, frici, pentru că este probabil o situație cu totul nouă pentru voi.
Fără îndoială, această tranziție este una foarte importantă atât pentru copii, cât și pentru părinți. Ce am făcut noi pentru a o pregăti pe fetița noastră?
1. Am vizitat grădinița când copiii erau în curte, pentru a discuta cu educatoarea și a se familiariza cu locul. Apoi, am vizitat același parc în care erau copiii de la grădiniță. Aceste vizite i-au permis să se familiarizeze cu mediul, să le cunoască pe educatoare și să interacționeze cu alți copii într-un spațiu deja cunoscut, în care se simțea relaxată.
2. Am vorbit despre grădiniță și ne-am jucat jocuri de rol: eu eram educatoarea, iar ea și jucăriile de pluș erau copiii. Știam exact rutina zilnică de la grupa ei, așa că am povestit pe baza unor imagini.
3. Am implementat mici schimbări de rutină, ca să fie similară cu cea de la grădiniță.
4. Încă de la naștere, am abordat principii din educația montessori și RIE parenting, ce aveau la bază încurajarea independenței copilului. Am creat un spațiu pe care ea să îl poată explora și care să fie accesibil, astfel încât ea să poată face din ce în ce mai multe.
5. O abordare blândă este de dorit. Eu am avut concediu două săptămțni, după care partenerul meu urma să îți ia, dacă fetița ar mai fi avut nevoie de timp. Discutați cu educatorul/educatoarea și găsiți o variantă potrivită pentru copilul vostru. Începeți cu zile scurte și măriți treptat perioada petrecută acolo. Această abordare treptată va ajuta copilul să se obișnuiască cu noua rutină și să se simtă mai încrezător în mediul creșei.
6. Am ieșit în parc și la locuri de joacă: este bine ca micuții să se obișnuiască cu alți copii înainte de a intra în colectivitate.
7. I-am acceptat sentimentele. Asigurați-i pe copii că este normal să simtă ce simt, dar amintiți-le că veți fi la un telefon distanță când vor avea nevoie.
8. Am citit multe cărți despre grădiniță. Am luat multe de la bibliotecă, pentru că fiind noi și-a dorit să le citească mai des. Dar nu am insistat în niciun fel să le citim pe acelea. Cărțile despre această tranziție sunt utile pentru a-i arăta copilului cum se desfășoară activitățile zilnice. De preferat, alegeți cărți cu personaje umane (cu care se poate identifica mai bine) și cu imagini realiste.
Vă reamintesc că puteți face totul ca la carte, dar copilul să aibă nevoie de mult timp pentru această tranziție. Fiecare copil este unic și va reacționa în mod diferit la această schimbare. Am trecut prin acest proces cu sute de copii în cei 12 ani și, deși am procedat similar mereu, unii s-au adaptat în câteva săptămâni, iar alții au fost bine din prima zi. Fiți răbdători cu voi și cu ei. 🙂
Copilul tău va începe grădinița în curând și vrei să faci tot ce ține de tine pentru a-l ajuta cu această schimnbare?
Îmi doresc să vin în ajutorul tău cu sfaturi practice pentru această tranziție extrem de importantă din viața copilului tău. Sper să îți pot răspunde la întrebările care te-au măcinat despre această tranziție. Știu că nu este ușor, nici pentru tine, dar mai ales pentru copilul tău.
În cursul Tot ce trebuie să știi despre adaptarea copilului la creșă sau grădiniță vom vorbi despre tot ceea ce poți face tu ca părinte pentru a te pregăti și pentru a-l pregăti pe copilul tău: să știi că ai făcut tot ce ține de tine, te-ai informat, te-ai pregătit, și ai știut să îi oferi copilului tău sprijinul emoțional de care a avut nevoie pentru a avea o tranziție cât se poate de ușoară.
În acest curs vei învăța despre:
- cum să îl pregătești pe copilul tău, cum să discuți despre această tranziție și cum să îl implici în pregătiri
- despre procesul de alegere a grădiniței
- despre discuția cu educatoarea/educatorul, ce fel de întrebări să pui
- despre perioada de adaptare a copilului tău și cum să fie cât mai blândă
- cum să vă reconectați după grădiniță
ACUM poți achiziționa cursul la doar 10 EUR (aproximativ 49 de lei)!
Dă click pe imaginea de mai jos pentru a citi mai multe despre acest curs:
Leave a Reply