Auch! Aproape că a trecut luna ianuarie! Nu știu dacă voi v-ați făcut rezoluții de Anul Nou, dar dacă aveți și încă vă țineți de ele după aproape o lună întreagă, felicitări! Statisticile spun că aproximativ 80% dintre noi își pierd motivația și renunță la obiceiurile pe care și le-au făcut la început de an până la mijlocul lunii februarie.
Poate că anul acesta ți-ai propus:
- să slăbești
- să petreci mai mult timp jucându-te cu copilul
- să mănânci sănătos
- să te ții de mersul la sală
- să nu mai ridici vocea la copilul tău
- să faci mai multe lucruri pentru tine
Însă astfel de rezoluții de Anul Nou eșuează adesea din varii motive. Iată câteva dintre motivele comune și soluții pentru acestea:
- Poate că ați observat că rezoluțiile tipice (enumerate mai sus) par oarecum prea ambițioase. Să luăm exemplul slăbitului. Dacă ești o persoană obișnuită, mamă sau tată, care lucrează, sau are grijă de copil, sau ambele, atunci nu ai prea mult timp liber. Poate că ești obișnuit/ă să mănânci ciocolată seara, pentru că asta este mica ta plăcere. Nu îți permiți să ieși la cafea cu prietenele, sau să mergi la masaj. Pe deasupra, când nu dormi bine noaptea, a doua zi simți că vrei să mănânci…pâine și carbohidrați (mă descriu pe mine, haha). Toate acestea te opresc din a slăbi. Dar pentru a face progrese în această direcție, este nevoie să schimbi multe obiceiuri proaste. De fiecare dată când revii la acestea, devii frustrată și abandonezi rezoluția.
- Astfel de rezoluții nu sunt suficient de specifice: pentru a-ți da seama dacă faci progrese cu țipatul la copilul tău, este nevoie să ai obiective clare și măsurabile. Chiar dacă ai trei zile în care ai țipat mai puțin, în a patra poate că nu îți iese. Frustrată fiind, devii demotivată, pentru că rămâi cu impresia că ai dat greș (din nou). Fără ținte specifice, devine dificil să urmărești progresul și să rămâi motivat. Începe cu pași mici și ușor de urmărit: dacă știi că rutina de dimineață este un factor de stres, propune-ți să nu mai țipi la copil timp de o oră, înainte de a pleca înspre grădiniță/lucru. Încearcă să îți notezi într-un jurnal când ți-a ieșit și când nu, dar poate chiar și ce te-a dus în punctul în care ți-ai pierdut răbdarea.
- Rezoluțiile au o rată de succes mai mare, dacă ai pe cineva alături: suntem ființe sociale și avem nevoie să povestim cu alții, să vorbim despre greutățile noastre, să simțim că nu suntem singurii în anumite situații dificile. Este ideal să ne putem găsi un prieten (chiar și pe social media) care și-a propus ceva similar cu noi. De exemplu, eu mi-am propus să fac puțin sport zilnic, acasă. Așa că le-am propus altor prieteni și am facut un grup de Whatsapp unde bifăm când am reușit să facem, dar ne și încurajăm reciproc.
- Uneori ne propunem prea multe schimbări: Încercarea de a face prea multe schimbări odată poate fi coplesitoare. Trebuie să implementăm treptat schimbări mici, pentru a ne putea păstra motivația. Este clar că voi da greș dacă îmi propun să slăbesc, să fac sală și să gătesc sănătos, când eu anul trecut nu făceam sală deloc și găteam sănătos doar o dată pe săptămână. Toate astea implică schimbări majore, pentru care poate nici măcar nu am timp sau resurse. Iar cu primele ocazii în care voi da greș, îmi va veni să abandonez aceste obiective.
Este bine să avem aspirații, să facem schimbări pentru a ne simți mai bine cu noi, dar este important cum o facem.
Așa că, dacă îți dorești să faci schimbări pozitive, încearcă să începi de aici:
- Alege-ți un obiectiv mai mare (de exemplu: să fac sport)
- Gândește-te la obiective mai mărunte ce derivă din acesta și fă-ți o listă (să fac 40 de genuflexiuni zilnic, să fac 20 de flotări, să mă plimb înspre lucru și înapoi, să merg la sală o dată la două săptămâni etc.)
- Alege din obiectivele mărunte unul (pentru început) și setează-ți o alarmă pentru un moment al zilei când ai avea timp de el. Dacă telefonul te anunță, cu siguranță nu vei uita.
- Încearcă să legi acest obicei de unul pe care deja îl ai (după ce îi citesc cartea copilului meu, fac 40 de genuflexiuni)
- Caută alți prieteni care vor să facă asta cu tine (chiar și online)
Tu ai rezoluții pentru acest an? Dacă vrei să povestești despre ele, scrie-mi în comentarii. 🙂
Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să dai subscribe la newsletterul Grumpy Dumpling, pentru a primi notificări când mai postez.
O săptămână frumoasă,
Ilinca
Leave a Reply