Scriu acest scurt articol pentru cei dintre voi care aveți copii mici ce acum încep să vorbească. Când ați auzit primele cuvinte ale copiilor voștri, probabil că ați simțit o bucurie de nedescris! Este o perioadă atât de frumoasă, când cei mici sunt curioși de tot ce faceți, tot ce spuneți, iar ei copiază tot ce văd sau aud.
Uneori ne este greu să îi înțelegem chiar de la bun început. Dar, pentru că petrecem mult timp cu ei, ne obișnuim, le învățăm gesturile, reacțiile, cuvintele pronunțate diferit. Dar ce facem atunci când nu îi putem înțelege, deși chiar ne dăm silința?
Sunt copii care vorbesc mult, însă neclar, iar asta duce destul de des la frustrare (a lor, dar și a noastră, a părinților), la tantrumuri și emoții puternice. Acest lucru este mult mai comun decât v-ați aștepta. Între 19 și 24 de luni, adulții (alții decât părinții sau persoane cu care copilul petrece foarte mult timp) ar trebui să înțeleagă între 25-50% din ceea ce spune un copil, între 2 și 3 ani procentul este undeva între 50% și 75%, iar între 4 și 5 ani, între 75% și 90%.
Imaginați-vă ce frustrant poate fi pentru un copil mic să nu ajungă la o jucărie pe care o vrea, sau să nu o găsească, dar să nici nu poată să explice asta. Să încerce, dar cei din jur să nu îl înțeleagă.
Deci ce putem face în astfel de situații să îi ajutăm să comunice?
- coborâm la nivelul lor, facem contact vizual și ascultăm ceea ce au de zis – asta le va arăta că ne dăm silința să îi ascultăm și că nu ne gândim la alte lucruri între timp. De multe ori în relația cu copiii noștri, suntem obișnuiți să vorbim mai mult și să ascultăm mai puțin, le dăm instrucțiuni, le povestim ce vom face, însă în astfel de situații trebuie să evităm să îi întrerupem, deoarece asta poate duce la mai multă frustrare. Au nevoie de răbdare și spațiu.
- suntem atenți la gesturile copilului și la ce ne comunică prin limbaj nonverbal. îi putem întreba dacă ne-ar putea arăta ce vor să spună.
- le validăm emoțiile: Îmi pare rău că nu am înțeles încă (acest încă exprimă încrederea ta că îl vei înțelege până la final, că lucrezi la asta și îl vei ajuta să ajungă acolo).
- repetăm ce am înțeles din ceea ce ne-au comunicat până în acel punct, chiar dacă am înțeles doar câteva cuvinte: Îmi spui ceva despre o mașină.
- le punem întrebări la care pot răspunde cu da sau nu, sau cu un singur cuvânt (oferim opțiuni). Așa, ne va fi și nouă mai clar atunci când răspund: Vrei să îmi spui ceva despre mașina verde sau mașina mare?
- le punem întrebări ajutătoare, dacă ne dăm seama cam despre ce ar putea fi vorba: Vrei să îți dau ceva? Te-a supărat ceva?
- încercăm să ne păstrăm calmul (ca să îi ajutăm pe ei să nu își piardă răbdarea)
- îi încurajăm să vorbească rar
- îi putem învăța limbajul semnelor: puteți introduce semne și gesturi comune încă de la 5-6 luni. Mereu când folosiți acele cuvinte, folosiți și gesturile. Așa, copilul va putea să le imite, încă dinainte de a vorbi. Alegeți cuvinte ce pot fi folosite în multe contexte și limitați-vă la 1-2 noi. Câteva sugestii: gata, jos, da, nu, arătatul cu degetul, a mânca, a se spăla, a deschide, a vrea etc. Am vorbit mai multe despre asta în cursul De la gângureală la…vorbăreală.
Dacă reușiți să deduceți ce vor să spună, repetați din nou, rar, întreaga propoziție. Așa vor auzi cuvintele pronunțate corect.
Iar dacă vă place să cântați, puteți oricând să inventați un cântecel despre ceea ce faceți sau spuneți. Muzica vă va ajuta pe amândoi să rămâneți calmi și relaxați. Atunci când cineva se simte frustrat, deseori reacționează impulsiv, în loc să analizeze rațional soluții la probleme. De aceea, muzica este utilă în astfel de situații: ne folosim multe părți ale creierului atunci când procesăm muzica, iar activarea acestora ne ajută să procesăm informații și să ne păstrăm calmul. Ce am putea cânta? Sfaturile pe care i le dăm pas-cu-pas: Îmi pare rău că nu înțeleg bine încă, dar știu că tu mă vei ajuta. Cred că m-ar ajuta dacă mi-ai arăta. Ce te supără, draga mea? Dacă veți face asta de fiecare dată, copilul va învăța ce poate să facă din cântecel și îi va fi mai ușor să își amintească data viitoare.
Alte postări care s-ar putea să îți fie utile: Cum să te joci cu puzzle cu copilul tău (Instagram)
Motivul pentru care copiii mici nu sunt interesați de ceea ce le citim (blog)
De ce să ții cont atunci când îi citești unui copil mic (Instagram)
=======
Dacă informațiile din acest email ți se par utile, poate că te interesează și cursul gratuit 5 lucruri pe care le poți face ca să îți motivezi copilul să vorbească fără recompense sau jucării scumpe.
În acest mini-curs, vom vorbi despre cinci lucruri pe care le poți face chiar acum cu micuțul tău. Nu ai nevoie de nimic special, ci doar de timp pentru voi doi. Vom discuta despre următoarele aspecte, pe scurt:
1. Cum să îi comunici în timpul rutinelor zilnice (la masă, când îi schimbi scutecul etc.)
2. Ce sunt rutinele verbale și cum pot fi folosite pentru a-l motiva pe copil să vorbească
3. Despre cărți și cum să le citim unui copil mic
4. Ce cântece sunt potrivite pentru copiii mici
5. Activitățile senzoriale și cum îl pot ajuta pe copil să își dezvolte vocabularul
Te poți înscrie gratuit de la acest link: https://shop.grumpydumpling.com/b/cursgratuitlimbaj
========
Iar dacă aveți întrebări despre acest subiect, lăsați-le în comentarii.
O zi cu soare,
Ilinca
Leave a Reply