Te întrebi de ce ce să nu-l trimiți pe copil în camera lui când se comportă urât? / This is Why You Shouldn’t Use Time-Outs with Your Children

(scroll down for English)

1. Un copil mic nu este capabil să își regleze emoțiile singur. Are nevoie de ajutorul unui adult ca să învețe ce poate să facă în momente de frustrare, furie, tristețe, în loc să împingă, să lovească, să arunce obiecte. Când se comportă așa, este din cauză că nu își știe stăpâni emoțiile, nu pentru că așa vrea.

2. Time-outul îl învață că este singur cu emoțiile puternice, că părinții îl vor prin preajmă doar când se comportă așa cum vor ei. Unii copii învață să blocheze emoțiile (părinții de care depind nu mă vor prin preajmă când mă simt așa, deci voi ține astfel de emoții pentru mine), alții devin furioși pe părinții care îi pedepsesc.

3. Învață că ce a făcut este greșit, dar nu și ceea ce ar trebui să facă data viitoare, sau cum să își repare greșeala. Când copilul scapă o cană și varsă laptele pe jos, iar părintele îl trimite furios în camera sa, el nu învață că asta i se poate întâmpla oricui, dar că ar putea lua o cârpă și un pulverizator să curețe.

4. Copilul se simte umilit și rușinat pentru ceea ce a făcut. Dacă time-outul este folosit în repetate rânduri, copilul va ajunge să echivaleze comportamentul său cu cine este: Am făcut X și sunt un copil rău. Însă pentru a-și schimba comportamentul are nevoie de o mentalitate de creștere (pot învăța din greșeli vs. sunt un copil rău care face prostii): Am greșit. Data viitoare aș putea să fac ceva diferit.

5. Foarte rar, părinții vorbesc cu copiii despre ce s-a întâmplat și ce ar putea face diferit după ce timpul de time-out a trecut. Dar astfel de conversații sunt extrem de importante pentru ca cei mici să învețe din greșeli și să proceseze cele întâmplate.

6. Time-outul duce la o ruptură în relația părinte-copil. Poate că el merge în camera sa când este trimis, dar acolo nu își potolește emoțiile după care se gândește la ce ar putea să facă diferit data viitoare, ci se gândește la cât de furios este pe părinții care l-au trimis acolo sau că este nedrept ce pedeapsă i s-a aplicat. În plus, dacă a fost trimis în time-out pentru că l-a lovit pe fratele său, asta va dăuna în special relației dintre ei. Copilul se va gândi că din cauza fratelui intră mereu în bucluc.

7. Motivul pentru care unii au impresia că time-outul funcționează este că unii copii nu mai repetă comportamentul nedorit de teama reacției părinților. Dar obediența rezultată din teamă nu îl va ajuta pe copil să își ajusteze comportamentul pentru că înțelege de ce nu este bine.

Copiii noștri nu au nevoie să fie învățați o lecție prin pedepse de genul time-outului. Ei au nevoie să fie văzuți și înțeleși, iar apoi ghidați cu empatie spre metode mai potrivite de a-și gestiona emoțiile și comportamentele.

Tu ce părere ai despre acest subiect? Scrie-mi în comentarii! Hai să povestim! 🙂

Vrei să înțelegi de ce pedepsele nu funcționează? Descarcă ghidul De ce pedepsele nu funcționează și ce să faci în schimb.

Are you wondering why not to send your child to their room when they misbehave?

1. A young child cannot regulate emotions alone. They need adult help to learn appropriate responses to frustration, anger, and sadness, rather than pushing, hitting, or throwing objects. Such behaviors stem from their inability to manage emotions, not willful misconduct.
2. Time-outs teach children they’re alone with strong emotions and parents only want them around when they behave as desired. Some children learn to suppress emotions, while others become angry at their parents for punishing them.
3. They learn that they did something wrong, but not what to do instead or how to fix mistakes. When a child spills milk and is sent to their room angrily, they don’t learn that accidents happen and how to fix their mistake.
4. The child feels humiliated and ashamed when sent to time-out. Repeated time-outs can lead to a child equating their behavior with their identity: “I did X and I’m a bad child” versus developing a growth mindset (“I made a mistakes, but I can learn something from this. I can do better next time”).
5. Parents rarely discuss the incident and alternative behaviors after time-out ends. These conversations are crucial for learning from mistakes and processing events.
6. Time-outs damage the parent-child relationship. In their room, children often dwell on anger toward parents or perceived unfairness rather than calming down or reflecting. If sent to time-out for hitting a sibling, it can especially damage that relationship.
7. Time-outs may appear effective because children avoid behavior out of fear. But obedience from fear doesn’t help children understand why to adjust their behavior.

Our children don’t need punishment through time-outs. They need to be seen, understood, and empathetically guided toward better ways of managing emotions and behaviors.

What do you think? Leave your thoughts in the comments. Let’s talk! 🙂